Drumuri

Transilvania, Romania, 2008

“Daca nu sunteti vanatori si pescari puneti mana pe toiag si colindati mostenirea aceasta fara pereche. Nicaieri in lume nu sunt locuri mai frumoase, n-am spus ca avem cele mai alese frumuseti din lume, ci ca si aici sunt privelisti tot asa de frumoase ca cele mai laudate de aiurea. Cel care vede Delta intelege singuratatile Africii. Cel care suie in Calimani ori Retezatu, ori Ceahlau a trecut in zona fara de prihana a altei lumi.
Cei care sunteti vanatori sau pescari n-aveti nevoie de indemnul meu ca sa iesiti in mijlocul naturii. Dupa ani de rataciri si practica, vad ca imi mai raman totusi destule, necunoscute, si va indemn pe cei de la campie sa va suiti la munte, sa ascultati cerbul la inceputul toamnei, iar pe tovarasii vanatori din munte ii sfatuiesc sa incerce farmecul unei zile cu luntrea in singuratatile pruteturilor ori dunaritelor.”

Mihail Sadoveanu

Amurg de iarna

Winter Dusk – by George Bacovia

Sombre and metallic, dusk in winter,
The white plain – vast and round –
A raven comes rowing from the background,
Cutting the skyline at the diameter.

Occasional trees like crystal in their snow.
Longings for disappearance sip at me,
While the same raven goes back silently,
Cutting the skyline at the diameter.

Translation from : http://www.aboutromania.com/bacovia20.html

Amurg de iarna, sumbru, de metal,
Campia alba – un imens rotund –
Vaslind, un corb incet vine din fund,
Taind orizontul, diametral.

Copacii rari si ninsi par de cristal.
Chemari de disparitie ma sorb,
Pe cand, tacut, se-ntoarce-acelasi corb,
Taind orizontul, diametral.

Din “Introducere la dor”

(Creatie si frumos in rostirea româneascã de Constantin Noica)

Prin formatia sa „dor” are in el ceva de prototip: este o alcatuire nealcatuita, un intreg fara parti, ca multe alte cuvinte românesti cu inteles adanc si specific. Reprezinta o contopire, si nu o compunere. S-a contopit in el durearea, de unde-si vine cuvantul, cu placerea, crescuta din durere nu pricepi bine cum…

Cum faci sa-ti alini dorul? Iti amintesti ca ai pastrat intr-o cutie de tabla, sus pe raft, niste cafea adusa din tara de mai bine de doi ani si ca ai voie sa bei din ea numai la sarbatori, de Pasti, de Craciun sau de ziua României. Nu te intereseaza daca e expirata, atata timp cat isi pastreaza ceva din aroma de acasa si te trimite in bucataria unde, inca faceai cafea la ibric. Si daca tot e sarbatoare, stii ca poti folosi un strat din crema de galbenele, care iar iti alina dorul… Parca mai am si ceva Gerovital? Dar iti spui ca prea te rasfeti si ca ar trebui sa mai pastrezi ceva din dor, de dor caci nu stii cand te mai doare …

„Noi nu spunem placere de durere, cu atat mai putin cautare de negasire, spunem dor, care e insa si cautare si negasire, cum este si placere si durere.”

Si apoi spui ca azi este despre mine si macar astazi sa recit Misterele de Durere in limba, care te doare, ca n-o folosesti si doar in graiul, in care iti permiti sa te doara.

„ Si atunci, stai in fata cuvintelor, cum stai in fata dorului, sa te intrebi: este buna nedeterminarea aceasta? S-o sporim? Sau sa-i risipim magia? – S-o risipim fara grija: magia ei nu se curma…”